Acest tort are o denumire lunga, dar sunt convinsa ca inca din titlu v-ati dat seama cât de bun este. 😉
Am primit propunerea sa filmez o reteta festiva cu noul Nokia 8.3 5G – si pozele si clipul sunt realizate cu acest telefon – iar primul preparat care mi-a venit in minte a fost un tort insiropat cu sirop de zahar ars si foi de dafin.
Poate vi se pare atipica aceasta planta aromatica intr-un desert, insa daca o veti folosi, veti fi placut surprinși. Când eram mici, mama ne făcea ceai de zahar ars si foi de dafin și de aici mi-a venit ideea crearii unui sirop. Sunt sigura ca il voi mai folosi la deserturi de acum înainte.
Blatul de tort este cu bere bruna, smantana si mult unt, crema este ganache de ciocolata neagra cu pralina de migdale facuta in casa, mixate cu unt, iar glazura, un ganache simplu de ciocolata neagra.
Mai jos va las clipul retetei, cateva poze si reteta scrisa, pas cu pas.
Ingrediente (pentru un tort inalt, de 16-18 cm diametru):
Blat:
200 g unt
100 ml bere bruna
60 g cacao
200 g faina
240 g zahar
3 oua
2 lingurite bicarbonat de sodiu
1/2 lingurita praf de copt
Un praf de sare
Crema:
Pentru ganache:
200 g ciocolata neagra
200 ml smantana pentru frisca (lichida)
Pentru pralina:
100 g migdale (sau alune de padure)
100 g zahar
2 linguri de apa
Extra:
120 g zahar pudra
220 g unt la temperatura camerei
Pentru sirop:
50 g zahar
100 ml apa
3 foi de dafin mari (sau mai multe mai mici – eu am folosit foi de dafin proaspete)
Pentru glazura:
100 g ciocolata neagra
100 ml smantana ptr frisca
1 cub de unt – 5 g
Cum procedam:
Blatul:
Topim untul impreuna cu berea, apoi cernem cacaoa in vas si amestecam pana obtinem textura unei creme – dam deoparte
Amestecam faina cu praful de copt si bicarbonatul de sodiu – dam deoparte
Batem ouale cu praful de sare, apoi adaugam zaharul si mixam pana se deschid la culoare și își dubleaza volumul
Amestecam ouale cu crema de unt, bere și cacao, apoi turnam peste faina si amestecam doar pana se încorporează, nu mai mult
Impartim compozitia in doua, apoi o punem in doua forme de tort de 16 sau 18 cm
Coacem 35 de minute la 175 de grade
Lasam blaturile sa se raceasca usor in forme, le scoatem, taiem vârful, daca s-a bombat, le taiem in doua si le lasam sa se raceasca complet pe un gratar
Crema:
Rupem ciocolata cuburi, apoi adaugam peste ea frisca înfierbântata (atentie, nu ajungem la punctul de fierbere cu frisca/smantana)
Turnam smantana peste ciocolata, asteptam 2 minute, apoi amestecam cu un tel pana obtinem o crema lucioasa – dam crema ganache la rece (asa se numeste)
Pralina:
Punem intr-un vas/oala/tigaie cu fundul dublu zaharul si 2 linguri de apa, apoi il caramelizam
Cand este arămiu, adaugam migdalele, amestecam si luam de pe foc
Transferam pe o hârtie de copt, lasam sa se raceasca, apoi dam prin blender pana obtinem o pasta (eu am folosit doua blendere, insa in trecut cel mic a facut fata cu brio)
Scoatem crema ganache de la rece (trebuie sa fie perfect rece, nu caldura) si o mixam la viteza medie, impreuna cu pralina pana se deschide la culoare – 30-40 secunde
Adaugam treptat untul, cub cu cub
La final adaugam zaharul pudra si mai mixam cateva secunde
Transferam crema intr-un pos sau o lasam in bol
Siropul:
Intr-un vas cu fundul gros aramelizam zaharul, apoi adaugam apa si foile de dafin
Fierbem pana se topeste zaharul, apoi racim
Montaj:
Punem un blat de tort, il insiropam, adaugam crema, apoi iar un blat de tort, sirop si crema, pana la ultimul blat.
Daca ne place cum arata asa, il lasam naked, daca nu, il imbracam in putina crema
Eu am preferat sa il imbrac pentru a-l decora si cu glazura (ganache)
Dam tortul la rece și pregatim glazura (eu am bagat tortul la congelator)
Glazura:
Adaugam smantana lichida fierbinte peste ciocolata cuburi, lasam doua minute, amestecam, apoi adaugam un cub de unt și amestecam (adaugam unt pentru a avea un aspect lucios)
Punem glazura într-un pos cu dui subtire (cu varf fara model) si o „turnam” pe marginile tortului
De aici încolo putem decora cum ne dorim
Eu am mai avut niste crema de la umplutura, si am mai facut un cerc de aveline (moate)
Am adaugat la baza migdale si in mijlocul frunzele de dafin (a nu se manca) si o migdala.
Pentru un gust desavarsit ideal e ca tortul sa stea o noapte la rece inainte de a fi consumat.
Cu drag, Praji
2 comments
Inlocui*
Berea se poate inlpcuo cu ceva?