Despre mine

Buna!

Numele meu este Mihaela (Sava), dar toata lumea imi spune Prajiturela sau Praji. Am 33 de ani si din 2012 impartasesc cu voi retete, amintiri si ganduri bune, pe laprajiturela.ro si lapraji.ro

Am crescut in comuna Siculeni, judetul Harghita, la 8 km de Miercurea Ciuc (unde am urmat liceul), insa toate vacantele mi le-am petrecut la bunici, in comuna Brusturoasa judetul Bacau. As putea spune ca sunt jumatate moldoveanca, jumatate ardeleanca si un pic, prin simpatie, secuianca.

Cu ce ma ocup

Impart zambete gratuit, descretesc frunti si inseninez oameni. Glumesc des, uneori poate in exces. De multe ori fac haz de necaz, dar cred ca tocmai asta m-a ajutat sa trec peste momentele mai putin placute care mi-au iesit in cale. Pun pasiune in tot ce fac, ma dedic total si uneori sunt patimasa – cred ca asta este si motivul pentru care de la 30 sunt incaruntita bine. Iubesc sa scriu si sa impartasesc povestile mele de iubire cu mancarea, traditia si viata. Imi place sa creez si sa ma joc cu aluaturile, cu aromele si texturile.

Ce fac de fapt aici

Imi deschid sufletul si va las sa intrati si sa-i descoperiti ungherele. Puneti-va un ceai sau o cafea, va urma o poveste lunga, dar sper, placuta.

Bunica Viorica

Placerea pentru tot ce inseamna gust si simtire mi-a fost inspirata de bunica Viorica, cea pe care o veti regasi in multe dintre povestile frumoase ale copilariei si adolescentei mele. Ramasa vaduva la 46 de ani, ea a devenit centrul lumii noastre, iar noi universul ei. Vacantele mele de vara aveau miros de alivenci cu menta, de gogosi si poale-n brau; de fan proaspat cosit; de tamaie si lumanari in duminici la biserica. Aveau gust de mere necoapte, de cirese de abia inrosite si cartofi noi prajiti in untura. Se simteau pe genunchii juliti in pomi sau „la furat de bob pe hotarul dintre araturi”, in parul incalcit „la baie la Trotus” sau pe nasul parlit de soare. Vacantele mele au fost cele mai frumoase…

Tot de la ea am invatat sa nu ies din casa fara sa ma uit in oglinda, sa ma imbrac asortat si sa „fiu cocheta” – #PrajiStyle. Ea isi asorta intotdeauna baticul cu restul hainelor, incaltarile cu geanta, desi avea putine incaltari si si mai putine genti. Bunica era o femeie simpla, de la tara, stia insa ce inseamna bunul simt, fie el vestimentar sau civic. Bunica Viorica este si va fi modelul meu.

Budapesta – bucataria interculturala

In anul 2003 am intrat la Facultatea de Limbi Straine la Sectia de Hungarologie a Universitatii Bucuresti, iar un an mai tarziu castigam prima bursa (din cele doua) de studiu a limbii maghiare la Budapesta. Ajunsa intr-un institut mare, care gazduia studenti din toate colturile lumii, am fost nevoita sa impart bucataria comuna cu oameni diferiti, cu obiceiuri alimentare si culinare diferite. Atunci, in acea bucatarie austera, s-a produs declicul. Acel loc a devenit, ca in orice camin, sulfetul “casei”. De la a trage cu ochiul la ce gatesc colegii mei rusi, coreeni, polonezi, indieni sau japonezi si a schimba complezente, am ajuns sa organizam cine saptamanale in care fiecare gatea feluri specifice tarii din care provenea.

Anii petrecuti la Budapesta m-au facut sa imi insusesc lectiile de multiculturalitate si toleranta care incepusera sa se creioneze acasa, prin convietuirea cu maghiarii.  

Bucuresti. Iubire.

Intoarsa in tara, povestea mea cu mancarea s-a impletit cu o frumoasa poveste de iubire, care acum poarta numele de familia Sava. Mircea, sotul meu, imi este alaturi din 2006, m-a incurajat si sustinut de la inceput. Alaturi de el am invatat cea mai importanta lectie: intr-o relatie este foarte important sa respecti intimitatea celuilalt. Astfel, pasiunile noastre au inflorit, unele dintre ele s-au intrepatruns si amandoi suntem fericiti. Fara el nu as fi fost azi aici. Cliseu, stiu, dar asta este adevarul!

Ardei iuti. Sfecla rosie. Ceai

In familia mea iubim ardeii iuti, deci eu clar nu aveam cum sa nu ii ador. Murati langa ciorba, cruzi in orice, fulgi in ulei si pe pizza, in sosuri si, mai ales, in deserturile cu ciocolata. Sigur, caspicina din ardeii iuti activeaza in mine endorfinele care ma fac pur si simplu fericita. 🙂

Mancarea roz? Da! Sunt innebunita dupa orice cu sfecla rosie  – ciorbe, aluaturi, smoothies, latte-uri. Nici nu stiu ce ma atrage mai mult, culoarea sau gustul…. Rozul este in sine o culoare a pozitivitatii, este si normal ca atunci cand o vad in alimente sa fie un motiv de bucurie, nu?

Iubesc ceaiul facut in casa. Fie ca e iarna, alaturi de o carte buna la semineu sau soba. Fie ca e vara, cu lamaie si gheata pe terasa. Prefer infuziile de plante ceaiului negru sau verde; cand beau ceai din plante, simt ca ele devin parte din mine.

#TrotinEla

Din 2010 fac partea din comunitatea Skirtbike si sunt mandra sa iau parte la acest mare grup de fete pe biciclete care infrumuseteaza Bucurestiul. Am inceput cu o bicicleta sport, pe care cineva nu foarte dragut si-a insusit-o, am continuat cu o bicicleta asistata electric, iar acum sunt o pustoaica pe o trotineta cu baterii.

Asa-s-asa

Era nevoie si de un alineat special in care sa recunosc ce nu-mi place. M-am hotarat ca, in aceasta descriere, care sper ca inca nu v-a plictisit, sa imi deschid sufletul, adica sa va povestesc si ce nu-mi place. Asadar, declar solemn si cu asumare: nu-mi place sa spal vase si sa curat cartofi! Cred ca este cumva o reminiscenta a adolescentei, cand mama nu ma punea „sa fac treaba”, insa ma provoca sa o ajut la treburile casei, cele pe care ea le credea mai simple. Ei, ce sa vezi?!

Ziua ideala

Paradoxal, ziua ideala are la mine doua versiuni diametral opuse:

Sa ma trezesc mult dupa rasaritul soarelui, sa pregatesc si sa mananc micul dejun si apoi sa fug pe plaja. Sa fie cald, dar eu sa stau la umbra sa citesc. Toata ziua!

Sa ma trezesc inainte de rasarit intr-o camera de hotel din care se vede un munte inzapezit, sa manac micul dejun de la hotel, care neaparat are oua jumari, apoi sa ma echipez si sa fug pe partie unde sa schiez pana la ultima urcare a telescaunului.

 

Random facts about me (in romana nu suna bine deloc)

  • Bineinteles ca toti avem ciudateniile noastre. La mine lista nu-i tocmai scurta. Bine ca mi-am scris singura descrierea si nu mi-am lasat prietenii apropiati.
  • Nu suport ca cineva langa mine se bataie, fie ca o face din picior, se misca sau bate cu degetul – pur si simplu ma scoate din sarite.
  • Am intotdeauna in geanta un briceag – niciodata nu stii cand gasesti in cale o bucata de slanina. 
  • Spal obsesiv chiuveta de la baie.
  • Am o oaie la Stana la Cornel, unde incerc sa ajung in fiecare an. Cand nu e la stana, oaia mea e ingrijita de unchiul meu, Doru – omul muntilor.
  • Sunt obsedata de ordine. Nu ma deranjeaza daca este neaspirat de doua saptamani, insa daca incaltarile nu sunt la locul lor sau sta perdeaua stramba, stiti voi, nu pot sta linistita.
  • Sunt cel mai scund membru al familiei extinse.

Promisiuni

Traditia e tot ce ne-a mai ramas. Nu imi voi uita niciodata radacinile. Voi purta cu mandrie portul popular romanesc. Voi iubi intotdeauna satul in care mi-a ramas jumatate din inima si voi fi mandra de el.

Cum ma vad Ioana si Catalina

Mihaela Sava si conceptul de SPA in Piata Obor, de Ioana Vacarasu 

Prajiturela – o raza de soare, de Catalina Zaharescu Tiensuu

Fotografii: Ioana Vacarasu 

Locatie: Dumbrava Vlasiei

Outfit:  Pulover Zara, jeans Lildl by Heidi Klum,

brosa din colectia “Pasari mici romanesti”

– pitigoi albastru, facut manual de fetele de la MMM Martisor

Baghete cu maia de la Miez brutarie artizanala

 

Va multumesc ca ati avut rabdare sa ma descoperiti. Sper ca blogul meu va va ajuta sa descoperiti, pe langa gusturi, noi si povesti care sa va alinte sufletul. 

Cu drag, Praji.