Pregatisem un alt text pentru aceasta postare; unul scurt, de vara, la obiect, despre minunatiile acestea de friands… niste briose care au la baza albus de ou si nuca sau migdale macinate, niste minunatii, nu alta. Iar apoi m-am gandit ca poate ar fi timpul pentru o postare serioasa, cu semnul exclamarii. Aceste briose sunt facute cu un indulcitor natural cu zero indice glicemic si zero calorii. S-a comportat ideal, exact ca zaharul. Am fost mai mult decat bucuroasa sa-l incerc, am sa-l folosesc in continuare in bucatarie, mi-a placut. Dupa cum spun si Laboratoarele Remedia  Green Sugar este un îndulcitor 100% natural, cu zero calorii și zero indice glicemic, pe baza de extract uscat din frunze de Stevia Rebaudiana și eritritol, obținut din porumb, prin procesul natural de fermentație, în prezența drojdiei Moniella pollinis. Spre deosebire de alți îndulcitori pe bază de stevie, Green Sugar este singurul de pe piață al cărui gust a fost stabilizat, ceea ce face ca el să nu modifice (cu amăreala specifică șteviei) gustul alimentelor în care este folosit, nici măcar în urma procesului de gătire la temperaturi înalte. Astfel puteți continua să preparați prăjiturile și sucurile preferate, fără teama de a compromite gustul original. 

Mai jos va dau reteta si… si mai jos, va dau de gandit 😉

 
Cand am primit invitatia celor de la Laboratoarele Remedia am fost mai mult decat curioasa sa-l incerc, motivul: tin la sanatatea mea, dar din pacate am in familie persoane cu diabet, persoane obeze sau cu obezitate abdominala, cu probleme cardiace, cu fluctuatii de tensiune, probleme cu circulatia, bila, stomacul… Vai cum suna… intr-un rand am aliniat cele mai grave si intalnite boli ale societatii noastre. Nu vreau sa tin teroii, nu vreau sa conving pe nimeni, sunt articole si studii si texte care  fac asta. Eu doar vreau sa va impartasesc experienta mea. Nu, n-am trait vreo poveste nemaintalnita, nu am intamplari care sa-mi fi cutremurat existenta, am insa niste intrebari la care mi-am raspuns singura… usor si cu rabdare. 

Am niste parinti de milioane, ii iubesc pana la cer si inapoi. Mi-au oferit o educatie de care sunt mandra, n-am nimic sa le reprosez… acum cand vad cat s-au chinuit,  daca eram in locul lor nu stiu daca as fi fost in stare sa fac sacrificiile pe care le-au facut ei. Mi-e ciuda insa ca a trebuit sa ma nasc in epoca in care a improviza in bucatarie nu insemna a te juca cu aromele si gusturile, a incerca sa combini gusturi exotice cu bucataria traditionala, a combina culori in farfurire; a improviza insemna a nu repeta eternele cateva feluri de mancare pe care le puteai incropi din ceea ce gaseai la alimentara, a improviza insemna sa pui cacao (daca gaseai) in padispanul cu visine… Si imi este ciuda in continuare ca nu reusim sa iesim din acest cerc in care ne invartim fara rezultat. A trecut si perioada cu alimentarele sarace si a venit cea cu abundenta, care din pacate ne-a facut mai mult rau decat bine… pentru ca nu reusim/nu stim/nu vrem sa intelegem si valorificam ceea ce ni se ofera.

De mic copil am fost bolnavicioasa, racita si cu sinusurile infundate de la alergii mai mereu, „anemica draga de ea” – eram blonda, era obligatoriu sa fiu anemica, cu eticheta „ma mostenesti pe mine si pe bunica ta, ai probleme cu fierea… asa vei fi toata viata”. Au urmat anii de liceu, crize biliare cand imi era lumea mai draga (dupa majoratul meu am stat o spatamana in spital… sunt nascuta de sarbatori, mancasem doar „bunatati” vreo doua saptamani). Ma obisnuisem deja cu ideea ca dupa o perioada cu oboseala acumulata urmeaza crizele biliare. A venit facultatea. In anul I am luat decizia sa nu mai manac paine… citisem eu undeva ca nu-i buna. Bineinteles ca am mai mancat, dar nu ca inainte. In anul II si III am plecat la studii – camin mare, multe nationalitai… era o nebunie in bucataria noastra comuna. Atunci am zis sa nu mai manac o perioada carne (si nu pentru ca nu mai voiam, dar carnea era foarte  scumpa, ciupercile nu – preferam excursiile mancarii). Si tot atunci s-a produs de fapt declicul in ceea ce priveste alimentaia… am recalculat totul. Acolo am inceput sa vad de fapt ca a manca nu inseamna a-ti umple stomacul pana la refuz, a manca inseamna a savura, a explora, a te bucura. Intelesesem ca undeva greseam, ca asocierile alimentare impamantenite de acasa nu sunt neaparat cele mai bune, ba din contra. (Povestile cu bucatarelile din acea bucatarie comuna sunt multe si faine, poate candva am sa vi le impartasesc). Ma intorceam acasa cu un bagaj de cunostinte culinare studentesti (unguresti, rusesti, indiene, poloneze, olandeze, coreene), cu o pofta de gatit nebuna care nici ca s-a mai oprit de-atunci. Ma intorceam cu dorinta de descoperi arome si gusturi, de a-mi satisface papilele, nu stomacul. Au trecut de atunci 8 ani – m-am informat si ma informez in continuare, citesc si ascult, dar mai mult de atat incerc sa imi ascult organismul, el este cel care dicteaza – n-am mai avut crize biliare, nu mai sunt anemica, am racit de 2 ori de atunci (o data pentru ca mi-am pus aerul conditionat din masina direct pe piept) si nici alergii nu mai am. De ani buni am o greutate constata, nu sunt slaba, dar ma simt bine la greutatea aceasta. Dau organismului ce simt eu ca are nevoie, nu fac excese, dar nici nu ma abtin de la nimic. Ce manac si ce nu, stiti si voi, vi le arat aici… 

V-am spus toate astea pentru a va indemna sa reflectati la ceea ce reprezinta pentru voi sanatatea voastra, stilul vostru de viata si valorile voastre. Muncesc mult, ma informez, citesc, ma contrazic, apoi imi dau dreptate (sau nu) si constat ca merita. Merita sa investiti in voi si in educatia voastra…

Va imbratisez cu drag!
Praji.