Tributul pe care il aducem noi traditiei

Initial ma gandeam sa fac un album si sa il pun pe pagina de Facebook pentru a va arata si voua cam cat de frumoase sunt locurile copilariei mele. Am simtit insa ca, desi o poza face mai mult decat o mie de cuvinte, trebuie sa va povestesc despre acest minunat loc. Acest loc pe care noi il numim La Stana. Stiu, la stana poate fi oriunde, insa la noi (familie, prieteni, consateni) stana este numai una: Stana lui Cornel, care, in copilarie a fost Stana lu’ nea Culita, tatal lui Cornel si cand a fost mama copil a fost stana buniculu lui Cornel si tot asa.

De mici am fost crescuti cu drag de oameni. Asa ne este felul. Nu-mi amintesc vreo aniversare fara ceata de copii, unchi, matusi si vecini, cum nu-mi amintesc nici sa fi trecut vreo vara in care sa nu mergem la stana, tot asa, cu gasca, voie buna si veselie. La stana am invatat sa fluier de sa-mi tiuie timpanele, pe drumul la si de la stana am invatat sa culeg si sa deosebesc ciupercile bune de cele ne…bune, in drumul spre stana am ascultat cele mai mai terifiante povesti despre vanatori de mistreti, oameni rataciti si closti cu pui de aur.

De cativa ani buni incoace, sa fie 15, mersul la stana a devenit (fara sa ne dam seama) tributul pe care il aducem noi traditiei. In fiecare an ne luam prietenii (tot altii, ii rulam, ca sunt multi si toti trebuie sa ajunga la stana:)) si ii ducem la stana la Cornel. E cumva locul in care simtim ca trebuie sa ne ducem toti cunoscutii, este locul cu care ne mandrim cel mai mult.

Si acum sa va povestesc asa, pe indelete, totul.

Pregatirile incep din timp. Noi, la Bucuresti, planificam data, dam telefoane, adunam prieteni; mama si tata pregatesc casa pentru musafiri; unchiu Doru si Misu studiaza traseul. Stana este in creierii muntilor, acolo nu se merge asa… “orisicum”. 😉 La stana se merge in functie de cum e vremea: daca e uscat orasenii sunt fericiti, pot urca cu masinile pana aproape de stana; daca a plouat, e tristete mare, avem de mers pe jos; daca au fost inundatii, mergem printr-o comuna vecina… si tot asa.

Anul asta a plouat, Unchiu Doru-omul muntilor ne-a avertizat din timp: “Baieti, a plouat mult, jeepurile raman in sat”. Gasca de 18 – femei, copii, barbati s-a imbarcat in masini si… dupa 15 minute de mers: pan’ aici v-a fost! Inarmati cu apa, ditamai bidonul de vin si voie buna, am pornit la drum, pe jos. Nu pot sa va descriu in cuvinte cum a fost drumul: rasete, fluiere, glume… Pe traseu, pret de vreo jumatate de ora era sa ne pierdem unii de altii si asta „datorita” faptului ca am dat peste zmeuris… tufe intregi de zmeura coapta, mure si fragi. Se auzeau doar din cand in cand “mama ce buna e!”, “eu as putea ramane aici” sau “ia uitati cate sunt aici!”. Intr-un final am ajuns la stana, pe rand, ca deh, oraseanul s-a luat la tranta cu muntii.

Anul asta am mai adaugat in grup doi prieteni dragi: Ioana si Marius Tudosiei. Cand le-am propus sa vina cu noi, acceptul lor imediat parca m-a si socat – am fost extaziata maxim, si asta pentru ca stiu, cum sigur stiti si voi, ce inseamna pentru Marius de la Bacania Veche traditia, lucrul autentic si mancarea buna. Ajunsi acolo, mielul ne astepta agatat in cui (anul asta a fost sacrificat cel al fratelui meu, la anul e al meu la rand), oile erau la muls – bucurie mare, vom prinde tot procesul de “fabricare” a branzei. Intrati in stana, noi toti, cei care am mai fost… veselie, pupaturi, „spritz”. Tudosiei… liniste. Mut. M-a luat o usoara stare de panica: unde-i Tudosiei ala cu gura pana la urechi? Am luat-o de-o parte pe sotia lui, apoi m-am linistit: “asa e el cand e foarte emotionat… tace”. Dupa jumatate de ora, lucrurile au intrat in normal: Marius era de-al casei, mamaliga pe soba, branzeturile pe masa, spritul rece.

 

IMG_0457
La inceput de drum, veselie mare
IMG_0508
Stefan si vinul 🙂
IMG_0468
Pauza…dupa exact 10 minute 🙂

La stana asa e traditia: mancam mai intai mamaliga cu “branze”, paine cu unt de oaie, ne facem fiecare cate un bulz pe care il coacem pe plita… fiecare isi pazeste bulzul, apoi cadem lati cate o ora (la capitolul asta la altii nu cred ca e traditie, ci doar mimozele de la oras patesc asa). Ora in care fiecare picoteste pe unde apuca, Unchiu Doru incepe sa transeze carnea, iar Cornel se ocupa de treaba necesara, care nu suporta amanare: branza.

La stana la Cornel totul, dar absolut totul e natural. Si nu “naturalul” ala de pe ambalajul de sapun, “naturalul” acceptat de uniunea europeana, nu, naturalul adevarat! Branza se incheaga cu cheag adevarat extras din stomac de miel, laptele se mulge si le prelucreaza – la rece – in galeti si ciubere de lemn. Branza se conserva in “basici” de porc si in coaja de brad curatata si fiarta in prealabil in zer. De fapt e ceva nenatural, sfoara cu care coase custiugul de branza (asa se numeste cutia din coaja de brad) nu il mai coase cu ata facuta din lemn (care are un procedeu mult prea indelungat de fabricatie), ci cu rafie. Putem trece cu vederea acest nenatural, nu? 🙂

La Stana la Cornel nimic nu se pierde… pana si ultimul zer este folosit ca hrana pentru simpaticii porci cu cercei pe care ii ingrasa toata vara la stana si pentru dulaii care pazesc oile.

Preparatele pe care le pregateste el nu sunt doar branza si cas, ci: branza de burduf – in coaja de brad (custiug) sau in basici, cas, urda sarata (la noi se numeste urda acra), urda dulce, unt si jant (aici vrobind insa de branza, nu de cascaval).

IMG_0562
Vis

IMG_0578

IMG_0605
Bulz copt pe plita

IMG_0603

IMG_0596

IMG_0571
Orasean pazindu-si bulzul

IMG_0589

Bulzuri pe plita

IMG_0622
Oraseni epuizati

IMG_0656
Fericire

 Acum ca v-am spus preparatele, urmeaza partea a doua a “traditiei”: mielul fiert in unt de oaie. Daca iti place carnea de miel si branza de oaie… acolo e locul in care trebuie sa fii in acel moment. In mijlocul sobei din mijlocul stanii se pune un mare ceaun cu carne de miel care se ineaca in unt de oaie si se fierbe asa macar 2 ore. Cred ca va inchipuiti cam cat de frageda si gustoasa e acea carne…. Se lasa cu mmm-uri si ah-uri, cu „moama Doamne” si “cat de bun poa’ sa fie”. IMG_0660 Miel fiert in unt de oaie

 Dupa ce devoram friptura la ceaun, alaturi de a doua mamaliga calda si mujdei, urmeaza o a doua siesta, care se traduce prin plimbari, pozat la Banca de la Stana, calarit magari si cai, jucat cu catei si purcei. Va intrebati probabil de ce nu ne-am plimbat mai devreme, cat am asteptat friptura, va spun de ce: pentru ca atunci isi faceau oile siesta, oi pazie de dulaii care se lupta si cu ursii si care nu prea te lasa sa faci un pas in afara stanii.

IMG_0735
Poza de la banca
IMG_0743
Flacai pe culmi
IMG_0689
Nu mi-e frica! Nu mi-e frica!
IMG_0722
Poveste traita aievea
IMG_0705
Emotie
IMG_0703
Curaj

Dupa plimbare, pozat si stat pe iarba, urmeaza episodul 3… care e tot cu mancare. 🙂  In episodul trei ajungem la carnea pe plita. Pentru acest episod se pastreaza organele mielului (e bataie pe plaman, care la noi ne numeste bojog) si cateva bucati de carne de porc pentru cei care nu prefera mielul (nu ii inteleg, dara sta-i alta poveste). Aici deja lumea incepe sa spuna “Dar de ce mai faceti, cine mai mananca?” Asta , bineinteles, pana cand cand vezi bucati furate una cate una de pe plita si taiate asa, aburind, infulecate pe furis, ca na, parca spusesem ca nu mai mananca nimeni.

IMG_0814
Dar cine mai mananca?
IMG_0820
Unchiu Doru
IMG_0835
Furtisaguri

Dupa mancatul pe furis de plamani si  rinichi la gratar, urmeaza partea mea preferata: corasla! :)) De fapt nu-i corasla, ci este jintiata, care este de fapt urda care incepe sa se aleaga de zer si formeaza urda dulce. Este ceva asemanator cu corasla – laptele pe care il da vaca imediat dupa ce fata, deliciu pe care ni-l dadea bunica in copilarie. Urda asta “care vine in castroane de inox:)”  este de fapt desertul, si asta pentru ca in castronul cu pricina se adauga obligatoriu o lingura de zahar. Gustul acela este de vis! Pur si simplu de vis! E gustul care imi aminteste de bunica Viorica, de soba ei din bucatarie si de vacantele cand eram cei mai fericiti copii de pe pamant.

IMG_0780
Eu prima!

Ultima parte a traditiei noastre la stana… cea mai frumoasa si cea mai trista, este partea in care Cornel ne cheama rand pe rand in branzarie sa ne dea branza, sa ne spuna povesti… sa imi aduca aminte ca cea mai buna femeie din cate a cunoscut a fost bunica Viorica si… sa bea doar el cu tine ceva.  Tudosiei a fost miscat de acest obicei al lui Cornel… “Dar noi doi ce bem?”, cred ca e cumva un ritual din batrani – cand dintr-un grup sa te ia cineva deoparte sa beti doar voi doi ceva…. Branzaria este de fapt locul de munca a lui Cornel, este biroul lui, iubirea si averea lui. Acolo face el branza, acolo o pastreaza, acolo are caietul cu lista (in ordine alfabetica) celor care au oi la stana lui. Acolo sunt el si gandurile lui o vara intreaga… jumate de an in care este cu el cu oile lui, cu cainii si linistea muntilor… Si atunci cum sa nu stai cu el acolo, sa-ti povesteasca, sa-si aline dorul si sa te copleseasca cu bunatatea si darnicia lui?!

Dar de la stana mai trebuie si sa plecam… insa de aici nu se pleaca asa, gata, am plecat. De la stana se pleaca cu cantece de dor, cu imbratisari si lacrimi. Cu “Sa nu ma uitati si sa viniti si la anu’, ca io toata vara cel mai mult ii astept pe bucurestenii mei.”

IMG_0651
Branzaria, sufletul stanii…
IMG_0838
O oaie 🙂

IMG_0860
Inima plina

 Anul asta bucurestenii au plecat plangand si cantand “Dorul meu si-al mandrii mele!”

  Mai jos va las cateva poze cu ceea ce inseamna adevratata traditie.

(Stana se afla in satul Cotumba, comuna Agas, judetul Bacau – la 20 de km de orasul Comanesti)

IMG_0695
CORNEL
IMG_0535
unchiu Doru – omul muntilor

IMG_0549

IMG_0558   IMG_0798  IMG_0766  IMG_0772 IMG_0663 IMG_0796       IMG_0668    

IMG_0857
IMG_0844   IMG_0852 IMG_0854

IMG_0652

IMG_0637

IMG_0826

IMG_0683     

IMG_0629IMG_0730

 

IMG_0110

IMG_0787
Bogdan si Denisa, copiii lui Cornel

Va spun din nou, cu suflet cald: nu va uitati obarsiile si iubiti-i pe oamneii de-acasa!

Cu drag,

Praji.

Poate iti place si

5 comments

  1. Buna seara Mihaela,
    Vorbeam in privat cu Ancuta, fata lui Doru Albert si mi-a spus de concursul de la PROtv. Mi-a spus de blogul taui si mi-a trimis partea cu stana lui Cornel. Am fost si eu in August 2014 la stana si am trai aceleasi emotii, am facu poze, am cantat, am plecat fericita de la stana. Am retrait clipe din copilaria mea, pentru ca asa mergeam si noi nepotii lui Nita Galban la stana.
    Cand a dat poza lui bunicu Ancuta la Caini Ciobanesti, am fost emotionata pana la lacrimi. Ma bucur ca transmiti traditiile zonei noastre frumoasa sa o cunoasca si altii. Eu am spus ca cea mai buna branza la custiu si burduf in zona noastra este originala, si nu la Bran. Scuze pt vorba lunga, dar ne leaga aliantela de rudenie.
    Mioara, sotia lui Doru este verisoara mea.

    1. Ma bucur foarte mult ca v-a placut textul. Intr-adevar, sentimentele pe care le ai cand mergi acolo la stana sunt rare. Noi suntem fericitii care inca se bucura de asa ceva. Numai bine va doresc!

  2. Cuuum , minunatiile astea se afla la doar … 50 km de mine si eu habar nu am de ele ???????? Ferice de voi ptr clipele minunate petrecute in creierii muntilor … de ce doar Grecia , Turcia , Dubai ?

    1. Asa este Diana, multe minunatii sunt chiar langa noi, trebuie doar sa avem ochi sa le vedem. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.