Cu ceva timp in urma mi-am scos sotul in oras. Si, ca sa putem iesi undeva sa ne placa amandurora, locul trebuia sa aiba doua „elemente” obligatorii: loc unde sa ne lasam bicicletele si friptura de vita. Da, stiu, mare legatura intre cele doua. :)) Am gasit acest loc exact pe Floreasca 55. Chef’s Experience este un restaurant nou deschis in oras, un loc in care daca intri, ai impresia ca ai ajuns intr-o galerie de arta. Interiorul este atat de spactaculos incat parca mi-a fost teama sa ma uit la preturile din meniu, sa nu cumva sa cad de pe scaun. Surpriza placuta a fost ca preturile sunt mai mult decat decente, iar oferta din meniu, foarte variata.
Ce mi-a placut aici este faptul ca servesc vin la pahar si nu, nu vinul casei, gen: „Ce vin aveti?” „Rosu sau alb”, ci orice vin din meniu, cu degustare inainte. Felicitari! Tot referitor la bautura, ce nu mi-a placut a fost faptul ca Aperol Spritzul si apa ne-au fost servite in pahare dintr-un fel de plastic, asta pentru ca am luat masa pe terasa. Am inteles ca asta ar fi trendul „pe-afara”, trend pe care eu nu il inteleg.
Ca antreuri am mancat tapas… bune, decente, insa nimic spectaculos – topinguri banale, bagheta alba, nu foarte proaspata. Cred ca au o strategie, iti dau niste antreuri ok pentru ca la felul principal sa te dea pe spate. 🙂 Pe noi au reusit si au reusit intr-o mainera WOW! Eu am mancat Risotto cu gorgonzola si afine, de departe cel mai bun risotto pe care l-am mancat in Bucuresti – orezul gatit corect, textura cremoasa si gust, gust exceptional. Mircea a mancat muschi de vita la gratar cu un fabulos sos chimichurri, picant si foarte aromat. Sceptic de fel, a inceput sa manace friptura fara sos… cand a dat insa de el, nimeni nu l-a mai oprit. Irina (PopUp Dinner), familia Sava iti multumeste pentru incantarea papilelor cu asa minunatie!
Chef’s Experience are si un meniu special de pranz in fiecare zi. Si pranz fain, nu ciorba de perisoare si snitel, ci mancare de calitate, din produse de calitate. Cred ca asta este cuvantul care, in opinia mea, defineste acest restaurant: calitate. O chipa tanara care face treaba buna! Felicitari oameni buni!
Nu uitati ma mancati colorat!
Cu drag, Praji!