Alivanca bunicii mele, reinterpretata

 …si o poveste despre copilarie

Am scris inceputul acestei postari de trei ori… As vrea atat de mult sa reusesc sa va transmit ce mi-am propus, sa va trezesc simturile cumva, sa va fac sa reconsiderati timpul pe care il petreceti cu cei dragi, incat imi vine sa va povestesc toata copilaria mea. Ce vreau sa va spun de fapt si ce legatura are cu reteta de azi. Dupa cum probabil ati dedus, reteta de mai sus este o reteta pe care o facea bunica mea, dar nu oricum. Cand se hotara sa ne faca alivanca, ne anunta cu o zi inainte – era un fel de teaser pentru papilele noastre  – anuntul suna cam asa: „Oala asta de lapte o pun la prins, maine facem alivenci!” (Alivanca este o turta facuta din malai cu lapte batut – in unele parti ale Moldovei se adauga si branza-  coapta in cuptor sau fripta in tigaie). Niciodata bunica Viorica nu vorbea la singular (desi a ramas vaduva la 47 de ani), ne spunea mereu „Si cand mergi singur pe drum esti cu Dumnezeu deci tot nu esti singur.” Nu vorbea la singular si pentru ca atunci cand noi eram in vacanta eram parte la tot ce inseamna activitati in gospodarie, de la spalatul lanii, maturatul ograzilor, adunatul fanului, pana la facutul alivencilor. Facea in asa fel incat toate activitatile astea, care asa, citindu-le par munca, sa ni se para cele mai faine distractii. Cand facea anuntul alivencilor era ca o sarbatoare, stia clar ca toata ziua numai despre asta urma sa vorbim. Avea o tufa mare de menta la coltul bucatariei de vara, era menta pentru alivenci („menta rece” ii spunea ea), ii dadeam tarcoale toata ziua, pana cand ne spunea sa ne apucam sa adunam frunzele cele mai crude si mai parfumate. Cand ne apucam de treaba, ne lasa sa batem ouale, sa amestecam ce mai, sa faceam toata treaba importanta. 🙂

IMG_0045

V-am introdus in povestea alivencii bunicii mele pentru ca as vrea sa va ganditi de doua ori ce faceti in vacanta sau in concediu. Cand esti copil e usor, vine vacanta si pleci la bunici. Cand insa esti deja matur, ai un serviciu, concediile stricte, vacantele planuite din timp, dorinta de a face cat mai multe pentru trup, te face sa uiti sa faci esentialul pentru suflet. De cand m-am casatorit, sotul meu stie ca am avut o doleanta: cateva zile din concediu ma duc singura la bunica. Nu numai ca a fost de  acord, dar s-a si bucurat. Stie si el, cum stiu si mai toti prietenii nostri ca bunica noastra a fost un fel de centrum mundi al familiei. Acum ca au trecut mai bine de sase luni de cand a plecat dintre noi, ma uit in urma si cumva sunt impacata, am profitat de timpul cu ea, i-am absorbit fiecare sfat si invatatura. Si sunt linistita si mandra pentru ca  eu sunt cea care a pastrat cel mai mult de la ea: de la pasiunea pentru gatit, si pentru lucrul de mana pana la tot ce inseamna „sa nu iesi pe poarta fara sa te uiti in oglinda”. Cel mai mare compliment pe care l-am primit in familie este „tu o mostenesti pe bunica Viorica.”  La inceputurile blogului o sunam sa ii citesc postarile si retetele, apoi, cand a venit in vizita i-am aratat pozele si i-am povestit cum sta treaba cu food bloggingul. A inteles din prima, ba, mai mult mi-a recomandat sa nu scriu mai mult de 2 retete pe saptamana, „sa nu obosesc omul”… bunul simt al omului simplu, de la tara. O alta bucurie pe care o am este aceea ca datorita pasiunii mele pentru gatit, am reusit sa adun si multe dintre retele ei.Mi le dicta cu rabdare la telefon, mi le explica foarte clar, dar era si extrem de haioasa- imi pare rau ca nu pot sa va transmit accentul si regionalismele pe care le folosea. Cand mi-a dictat reteta de alivenci, a inceput asa: „Strâci trii uoî…”:))   

IMG_0069

Bucuria faptului ca va impartasesc aceasta reteta atat de iubita in familia noastra e si mai mare deoarece acesta va va ajuta (sper eu) si sufleteste si trupeste. Sufleteste pentru ca poate povestea ei v-a facut sa va amintiti de copilarie, trupeste pentru ca este un preparat potrivit si persoanelor cu nevoie speciale de nutritie, respectiv pentru cei cu intoleranta la gluten. Cu alivanca bunicii mele reinterpretata particip  la campania Mananc responsabil sustinuta de Alimente Speciale si The Smart Cuisine pe care ii felicit pentru ca vin in ajutorul persoanelor care au nevoie de o alimentaie speciala.

Alivanca bunicii mele, reinterpretata
Print
Ingrediente
Pentru turta
  1. 3 oua
  2. 500 ml iaurt (eu am folosit 250 ml cu 10% grasime si 250 ml cu 2,5% grasime)
  3. 100 g malai
  4. 100 g zahar tos
  5. 50 g gris (sau 50 g faina fara gluten, daca suferiti de intoleranta la gluten)
  6. o legatura (o mana buna, cum zicea bunica) de menta proaspata tocata - pastram cateva frunze pentru decor
  7. 40 ml visinata sau lichior de fructe sau apa (pentru a hidrata fructele de goji)
  8. 30 g fructe de goji- pastram cateva pentru decor
  9. un praf de sare
  10. 400 ml smantana fermentata+ 20 g (1 lingura) de zahar pudra (pentru toping)
Cum procedam
  1. Intr-un bol mic punem fructele de goji impreuna cu visinata/apa la hidratat pentru cel putin 30 de minute
  2. Intr-un bol incapator batem ouale cu zaharul si cu praful de sare (amestecam bine, nu e nevoie sa batem pana se topeste zaharul)
  3. Adaugam restul ingredientelor (mai putin smantana) si amestecam bine
  4. Tapetam o tava de tarta cu hartie de copt, apoi turnam compozitia (nu va speriati, asa trebuie sa fie, foarte lichida)
  5. Coacem la cuptorul preincalzit la 180 de grade C pentru 25 de minute
  6. O lasam sa se raceasca
  7. Amestecam smantana cu zaharul pudra si o intindem peste alivanca rece
  8. Decoram cu frunzele de menta si fructele de goji pastrate.
PrajiturEla https://laprajiturela.ro/

IMG_0056

Pretuiti-va bunicii cat inca ii mai aveti… imi spunea cineva acum un an pe blog.  Eu va spun pretuiti-va bunicii si invatati tot ce-i mai bun de la ei.

Cu drag, Praji.

 

poate iti place si

No comments

  1. Am mai citit pe un site o reteta de genul asta, dar nu i-a facut cu ochiul asa cum o face reteta ta. Arata chiar gustoasa si cred ca ar incerca-o si cei din familie. Bravo pentru reinterpretare!

    1. Multumesc frumos! De multe ori (as pueta spune, de cele mai multe ori) prezentarea conteaza foarte mult. 🙂

  2. pe zi ce trece, te pretuiesc tot mai mult. frumosul este in toata aceasta postare.

    in lipsa bunicilor si a parintilor, de sarbatori, cand merg la casa de la tara, am filmat babele de pe ulita sau rude mai in varsta pe care le rog sa povesteasca despre orice, mai ales despre mestesuguri uitate.
    au pierdut deja semnificatia simbolurilor, iti raspund cu „asa se face. asa am pomenit. e de frumos!”. trist. s-a pierdut informatia.
    regret ca n-am consemnat cumva toate cate ni le povesteau ai mei, ca sa nu ne pierdem identitatea si copiii nostri SA STIE.

    1. Ce frumos ai spus. Am incercat sa pastrez cat mai mult de la bunici, regret insa ca nu am profitat indeajuns de toata tehnologia care ne inconjoara… puteam sa raman cu mult mai multe…
      Te imbratisez cu drag Didi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *