Chiftele vegane cu linte, legume si fara gluten, la cuptor

Uite ca s-a intamplat sa public aceasta reteta de chiftele vegane cu linte si fara gluten, la cuptor, chiar in ziua in care incepe Postul Craciunului pentru crestinii ortodocsi. Eu cred ca s-a nimerit numai bine pentru cei care vor sa tina post, dar bineinteles si pentru persoanele care au un regim alimentar vegan.

Mi-a venit ideea inca de cand le-am vazut in punga, atat de frumos colorate. Uneori sunt uimita si incantata de cat de frumoase sunt culorile alimentelor pe care le consumam, alteori sunt trista cand vad farfurii a caror preparate sunt doar maro sau crem. Va rog sa nu uitati: culorile in farfurie inseamna nutrienti, sanatate, viata!

 

Pentru ca le-am gandit ca un preparat vegan, si pentru ca stiu ca multi dintre cei care au un regim alimentar vegan evita glutenul, am facut putina cercetare online si am aflat ca pot sa fac unele vegane, cu multe legume, dar fara gluten, folosind in loc de pesmet sau paine, fulgi de ovaz.  Asa ca am abtinut aceste chiftele frumos colorate si coapte in cuptor.

0

Ingrediente (pentru 20 de chiftele – cu 5-6 cm diametru):

150 g linte rosie

160 g fulgi de ovaz

1 ceapa medie

1 ardei kapia

1 morcov

3 catei de usturoi

1 legatura de patrunjel

3 linguri ulei de masline + extra pentru uns chiftelele

1 lingurita paprika afumata

1/4 lingurita chimen

1 lingura de zeama de lamaie

Sare

Piper

Cum procedam:

Lasam lintea la hidratat, de preferat peste noapte sau minim 3h, apoi o firbem 20 de minute

O scurgem bine si o dam deoparte

Tocam ceapa si usturiul si le calim in cele trei linguri de ulei pana ceapa devine translucida, adaugam paprika si chimenul si amestecam bine

Punem 50 ml de apa peste ceapa, acoperim si lasam la foc mic 5 minute,

Taiem cuburi morcovul si ardeiul, ii adaugam peste ceapa, punem un capac si mai lasam la calit inca 5-7 minute

Dupa cele 5-7 minute oprim focul si lasam putin sa se raceasca

In vasul mixerului (al blenderului) mixam fulgii de ovaz pana obtinem un pesmet fin. Daca doriti sa aveti chiftele fine, puteti mixa pana cand obtineti faina, eu insa am preferat sa aiba si textura

Punem ovazul intr-un bol incapator si adaugam in vasul mixerului lintea (eu am pus-o in doua serii). Mixam pana cand obtinem textura dorita – eu nu am vrut sa fie pasta fina, am preferat sa mai ramana si bucatele de linte

Punem lintea in bol, peste ovaz, apoi, fara sa mai spalam vasul mixerului, punem legumele din tigaie si le mixam, la fel, dupa preferinte

Punem legumele mixate peste linte si ovaz, tocam patrunjelul si il adaugam in bol

Potrivim de sare si piper, adaugam zeama de lamaie si amestecam bine pana obtinem o compozitie omogena.

Acoperim bolul cu o folie si il dam la rece pentru minim o ora sau peste noapte – facem aceasta operatiune pentru ca ovazul sa se poata hidrata, astfel si compozitia noastra va deveni mai solida

Dupa timpul de repaos incalzim cuptorul la 190 de grade

Luam copozitie din vas si cu mainile unse cu ulei sau umezite cu apa formam chiftele inalte de ½ cm cu diametrul de 5-6 cm (bineinteles le puteti face mai mari sau mai mici, dupa preferinte.)

Le punem intr-o tava in care am pus in prealabil hartie de copt si le coacem 15 minute pe o parte si inca 5 minute pe cealalta parte

Noi le-am mancat simple, cu un sos de iaurt cu usturoi alaturi, dar pot fi mancate si ca garnitura a unui fel principal.

Aveti grija de sanatatea voastra. 

Cu drag, Praji.

poate iti place si

No comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *