Carnaciori in aluat sau Giant Yorkshire Pudding

Preparatul de care ne-am indragostit iremediabil

Nu stiu despre voi, dar mie tare dor mi-a mai fost sa fac un live pe Facebook. Acum ceva timp o prietena mi-a zis ca va incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult treaba asta cu live-ul, cu filmatul in general. Pfiu, mare dreptate a avut.

In filmarea de aseara am facut pentru voi carnaciori in aluat. Cum va sa va zic, noi ne-am indragostit iremediabil de preparatul acesta. E o pufosenie atat de gustoasa incat este apropape imposibil sa nu te indragostesti de ea la prima degustare. Pufosenia asta este Yorkshire Pudding, un preparat specific englezesc, care este, de fapt un aluat banal de clatita care, preparat corect la cuptor, se transforma intr-o gogoasa pufoasa si delicioasa.

In pozele de mai jos va prezint varianta cu carnaciori, preferata lui Mircea. Bineinteles, dupa cum v-am spus si in live-ul de pe Facebook, voi puteti sa o faceti cu ce va pofteste inima: mozzarella, cascaval, legume sau chiar simpla. De cele mai multe ori pentru Mircea o fac cu carne, iar pentru mine simpla sau cu mozzarella, insa o asociem intotdeauna cu o salata (in poze avem salata verde cu seminte de rodie).

De asemenea, va fac oficial cunostinta cu emailurile mele din Obor. Mama se prapadeste e ras cand aude ca m-am indragostit de vasele emailate. “Cum, mai mama, iti plac tie vasele astea din tabla?” Ei, mami, nu numai ca-mi plac, dar mi-s dragi de mor. Ziceti si voi, nu-s dragalse foc?

carnati in aluat 7

Asadar va las mai jos reteta de carnaciori in aluat sau Giant Yorkshire Pudding, cum ne place noua sa-i spunem.

carnati in aluat 5

Carnaciori in aluat sau Giant Yorkshire Pudding
Print
Ingrediente (pentru 2 portii)
  1. 3 oua
  2. 250 ml de lapte
  3. 100 g faina
  4. 2 cuburi de unt/ 2 linguri ulei de masline
  5. sare
  6. piper
  7. 2 fire de carnaciori/portie; 4-5 bile de mozzarella/portie, 3 felii muschiulet/portie etc
Cum procedam
  1. Incingem cuptorul la 200 de grade
  2. Cand il pornim, punem in cuptor si vasele in care vom pregati pufoseniile - 2 vase termrezistente de cu diametrul de 15-20 cm, de preferat fonta sau metal (daca nu aveti, cele de ceramica fac si ele treaba)
  3. Intr-un bol batem usor cu telul cele trei oua, adaugam laptele si faina, potrivim de sare si piper, apoi mai amestecam nitel
  4. Cand s-a stins beculetul cuptorului (adica atunci cand e incins) deschdem rapid usa, aruncam cuburile de unt in vase (sau uleiul -mai cu grija sa nu ne ardem) si bagam tava cu vase inapoi la cuptr pentru inca doua minute
  5. Dupa cele doua minute ne pregatim sa fim rapizi!
  6. Scoatem repede tava cu cele doua vase (inchidem rapid cuptorul), turnam cmpozitia (nu-I nicio tragedie daca nu distribuim egal compozitia), apoi adaugam carnaciorii, bilele de mozzarella, feliile de muschiulet sau ce folosim
  7. Punem tava cu vasele la cuptor si lasam sa se coaca pentru 30 de minute
  8. In cele 30 de minute nu deschidem sub nicio forma usa cuptorului
  9. Sfatul meu este ca dupa 10 minute sa mergeti in fata cuptorului si sa admirati mununatia care se intampla acolo. Va garantez ca veti fi fascinati.
Recomandare de servire
  1. Direct in vasele in care au fost coapte, alaturi de o salata verde si un pahar de iaurt.
PrajiturEla https://laprajiturela.ro/
carnati in aluat 5

carnati in aluat 1

Iubiti pufoseniile si bucurati-va de iarna.

Cu drag, Praji.

poate iti place si

3 comments

  1. Am facut-o, ieee! Si a iesit la fel ca in poza. Cu cascaval, ca asta era in frigider. O sa fac si cu carnati. Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published.