Stiti deja ca sunt o activista in ceea ce priveste stoparea risipei alimentare. Reteta de budinca pe care v-o propun astazi vine sa imi sustina cauza. 😊 Am crescut in judetul Harghita, patria painii. Stiti cat de mare e o paine ardeleneasca?! 😊 Acasa mancam dintr-o paine o saptamana si ce ramanea se usca si se ducea la tara la animale.
Aici in Bucuresti o paine nu tine o saptamana si nici animale la care sa o dam nu avem. Asa ca, daca se intampla sa avem paine in casa care se invecheste, eu o transform intr-un preparat delicios. Deja v-am aratat aici reteta de budinca cu paine, adica varianta dulce. Azi e randul variantei sarate, care a luat forma unei budinci cu ciuperci si usturoi.
Salut si ma alatur initiativei EON, in care isi propune sa vina spre voi cu retete cat mai diverse, dar din ingrediente simple si usor de procurat.
Mai jos va las reteta scrisa si fotografii cu pasii prepararii.
Ingrediente (pentru 6 portii):
300 g paine veche (sau proaspata, dar uscata in cuptor 10 minute la 180 de grade)
3 oua
700 ml lapte
300 g ciuperci (eu am folosit champignon)
1 capatana mica de usturoi
1 ardei capia (optional)
1 crenguta de rozmarin (sau cimbru, care va place mai mult) – daca nu aveti proaspat, folositi uscat – 1 lingurita
3 linguri de ulei
Sare
Piper
Smantana – pentru servire
Cum procedam:
Taiem ciupercile felii – eu am lasat si cateva palarii intregi
Intr-o tigaie incinsa punem uleiul, apoi ciupercile
Le lasam la foc mediu pana devin aurii, apoi adaugam usturoiul curatat si zdrobit usor cu cutitul
Amestecam, apoi adaugam ardeiul capia taiat felii subtiri (daca folosim), rozmarinul, asezonam cu sare si piper si mai lasam pe foc 2 minute
Luam de pe foc si dam deoparte
Taiem painea cubulete si o punem intr-un vas potrivit pentru cuptor (eu am avut o forma de 30/15)
Adaugam tot continutul tigaii si il amestecam bine cu painea
Intr-un bol batem ouale ca pentru omleta, apoi le asezonam cu ½ lingurita de sare
Turnam laptele peste oua si amestecam bine, apoi il turnam peste paine si ciuperci
Lasam compozitia deoparte 20-30 de minute pentru ca painea sa absoarba laptele
Dupa cele 20-30 de minutem dam la cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru 40 de minute
O servim calda sau rece. Optional putem adauga la servire o lingura de smantana si extra piper proaspat rasnit.
Cu drag, Praji.
[Articol sponsorizat]