NOI REȚETE DELICIOASE DE IARNĂ: FURSECURI & MULTE ALTELE
februarie 2, 2026
Azi vă propun un meniu complet de prânz sau cină, pe care l-am pregătit intr-o singură tură la cuptor.
La acest meniu nu vă voi scrie cantități exacte pentru că rețeta este foarte customizabilă.
Eu am folosit pulpe de pui dezosate, însă voi puteți folosi piept de pui, de curcan, mușchiuleț sau cotlet de porc sau, dacă postiți, tofu sau soia.
Am marinat puțin carnea în zeama proaspătă de portocale, usturoi, ulei de masline, puțină miere, sare, piper, oregano și boia. Mai întâi i-am făcut crustă la tigaie, apoi am copt-o împreună cu garnitura.
Ca garnitură am folosit cartofi dulci, dovlecel, cartofi mov și cartofi albi. I-am tăiat cuburi și i-am tăvălit bine prin ulei de măsline, sare, piper, usturoi pudră, boia și oregano.
Am copt legumele 25 de minute la 200 de grade functia ventilație, iar carnea – 20 de minute.
Dacă nu vrem sa prăjim carnea separat, putem să o punem direct în tavă, după ce scoatem legumele, setăm funcția grill și mai coacem 5 minute.
Alături am avut sos de iaurt cu usturoi, oregano și boia.
A fost cina perfectă!
Nu există recenzii. Poți fi primul care lasă o recenzie.