NOI REȚETE DELICIOASE DE IARNĂ: FURSECURI & MULTE ALTELE

File de pastrav marinat in melasa de struguri si sos de soia

Picture of Prăji

Prăji

august 2, 2018

Merdenchiul – noua descoperire 100% romaneasca 

De cand moda asta cu ce iti propui pe noul an, credeam ca luna ianuarie e dedicata acestor asa numite “rezoltuii.” Cu amuzament am citit ca asta se face  doar primele zile ale anului, urmand ca sfarsitul lunii sa fie deja perioada la care deja renunti la o parte din ele. Mi s-a parut tare haioasa treaba.

Rezolutie sau nu, cert este ca eu mi-am propus ca incepand cu acest an sa mananc/ mancam mai mult peste. Drept pentru care chiar de la inceputul anului am cumparat un pastrav intreg pe care l-am filetat singura pentru prima data in viata mea. Pentru mine a fost o bucurie imensa pentru ca pana acum cumparam pestele gata filetat. Dupa prima filetare in care am scos un file bunicel, dar ciopartit pe alocuri. Dupa aceea insa, am facut o pasiune pentru a cumpara peste intreg, a-l fileta si a crea noi retete.

La fel este si reteta de azi: file de pastrav marinat in merdenchi, sos de soia si ulei picant. Reultatul: un file fraged si extrem de gustos, usor caramelizat si lipicios, dar, atentie, nu dulce. Un deliciu!

Am facut aceasta reteta si live cu voi tocmai din dorinta de a incuraja tinerele gospodine sa gateasca acasa si sa nu se teama de a pregati si chiar fileta un peste. Din cauza ca nu am lasat suficient tigaia sa se incinga, pestele s-a lipit suor de tigaie, fapt ce mi-a adus unele critici – ca n-am avut tigaie buna sau ca nu stiu sa fac peste. Prin transmisiile live pe care la fac cu voi eu imi asum si unele greseli. Nu sunt bucatar de profesie, sunt tanara si am foarte multe de invatat. Din fericire aceste critici a adus dupa sine si multe lucruri bune: am invatat ca indiferent de tigaie, aceasta trebuie sa fie bine incinsa inainte de a adauga pestele. Un alt truc, pe care eu deja l-am folosit de doua ori e atunci este acela de a pune hartie de cot in tigaie si peste ea sa adaugam pestele. Hartia de copt se va comporta exact la la cuptor. Nu se va lipi nici de tava, nici pestele de ea (chiar daca nu este uns cu niciun strop de ulei). Asadar, vorba “din greseli invatam” este permanent valabila.

Acum sa revenim la merdenchi. Probabil va intrebati ce este acela. Ei bine acest merdenchi este o melasa din struguri obtinuta natural. Diferenta dintre  melasa din trestie de zahar si aceasta peltea din must alb este atat gustul – acrisor, usor afumat – dar si metoda naturala de obtinere (fierbere-racire-fierbere-racire si tot asa.) Cu mandrie va spun ca ma bucur ca va pot vorbi despre ea, deoarece este o retetea pur romaneasca, foarte veche, care se face in zona Vrancei. Din fericire se mai gasesc mici producatori care sa aiba dorinta de a pastra traditiile si pe care eu ii sustin cu tarie. La fel este si cazul celor de la Bunatati din natura care produc nu numai aceasta melasa ci si multe siropuri si dulceturi naturale cu si fara zahar, diferite sosuri pentru mancaruri dar si traditionala si poate uitata agurida. Agurida este sucul obtinut din strugurii acri, necopti (dar despre asta intr-un alt articol.)

Lista de ingrediente (pentru 2 portii)

Lista de ingrediente (pentru garnitura)

Cum procedăm?

Filetam cei doi pastravi: cu ajutorul unui cutit foarte ascutit taiem pestele in jurul capului, pe langa branhii pana simtim ca atingem cutitul de os

Coboram cu cutitul pe una dintre laturile coloanei vertebrale usor, pana la coada, apoi sectionam cum am procedat si la cap

Facem la fel si pe partea cealalta a pestelui

Obtinem doua fileuri (in total 4, de la cei doi pesti)

Daca vedem ca au mai ramas oase mici, le scoatem cu mana sau cu ajutorul unei pensete

Amestecam cele 4 ingrediente pentru marinada – merdenchiul, sosul de soia, coaja de lamaie si uleiul – si le adaugam peste fileuri, apoi amestecam bine

Acoperim cu o folie si lasam deoparte pentru 20-30 de minute

Punem cus cus-ul intr-un bol incapator si il amestecam cu sarea si legumele

Turnam 100 ml de apa fierbinte, apoi acoperim bolul

Incingem o tigaie normala sau tip grill

Daca folosim hartie de copt punem hartia de copt, apoi adaugam pestele, daca nu, punem pestele direct n tigaie

Lasam fileurile cate 2 minute pe fiecare parte

Le servim alaturi de cus cus ul care intre timp s-a hidratat.

 

By Prajiturela
 

Cand va hotarati sa faceti o achizitie, cautati mai intai producatori romani.
Cu drag, Praji.

Nu există recenzii. Poți fi primul care lasă o recenzie.

Încearcă ceva Nou

Descoperă cele mai gustoase rețete de sezon.