Tehno-Praji, o noua fata a mea 🙂

Cred ca in anii 80-90 toti copiii erau indragostiti de bezele. Stiu sigur ca eu eram unul dintre ei. Insa dragostea mea pentru stelutele colorate nu se compara cu dragostea pe care o avea, de altfel o are si acum, fratele meu Stefan. Pentru el bezelele erau venite din rai; le manca cu atata placere incat ti se facea pofta privindul. Bine, fie vorba intre noi, le manca pana i se facea rau. :)) Anii, au trecut Stefan a crescut, insa tot indragotit de bezele a ramas. De cand a devenit tatic, nu  e singurul care iubeste prajiturelele astea crocante si foarte dulci. Cred ca iubirea asta se transmite prin gene. Fiica lui, nepotica mea frumoaso-dragalaso-simpatica si-a declarat iubirea pentru bezele cand, gasind la mine in bucatarie cateva uitate pe blat, nu a mai putut-o opri nimeni din degustat, una cate una… pana cand aproape le-a terminat. Nu ma intrebati cate capace mi-am luat pentru ca I-am dat copilului atata zahar… na, am comis-o. Buba nu-I ca am comis-o atunci, ci am comis-o si de Craciun, cand lovita de arta creatiei  le-am facut cadou celor doi, tata si fiica, un bradut din bezele.  Si ei si familia, dar si voi ati fost foarte incantati de dragalasenia verde si, de atunci, tot primesc mesaje sa va dau reteta de bezele.

.