Si dj-ii gatesc cateodata 🙂
Stiu, va promit reteta asta de ceva vreme. Initial n-am avut timp sa scriu textul, apoi a venit vara. Si vara tuturor ne plac deserturile racoroase, cu fructe, cu creme usoare. Or, Banoffe pie e un desert dulce, dens si, cred eu, potrivit unei zile mai racoroase. Ce te poate incalzi mai bine decat un desert decadent?!
Va povesteam pe Facebook si Instagram ca am facut acest desert cu Ioana si Olix, o bloggarita si un dj ;). Ne tot urnmarim paginile de ceva vreme (pe Ioana o cunosc de multi ani, pe Olix nu-l cunosteam persoanl); am facut atatea schimburi de mesaje si comentarii, incat am hotarat sa ne intalnim si sa facem o bucatareala impreuna. Nu va spun ce „dezmat” culinar a iesit. Ce am mancat va spune Olix aici. Ce am baut, va zic eu – mult roze. Cu ce ne-am delectat la desert, va arat eu, chiar acum.
- 200 g biscuiti digestivi
- 50 g unt
- 100 g ciocolata neagra (amaruie)
- 1 conserva (350 ml) lapte condensat (gasiti in Auchan)
- 2 banane mari
- zeama de la 1/2 lamaie
- 200 ml smantana pentru frisca
- 2 lingurite zahar pudra
- Punem conserva de lapte condensat intr-un vas termorezistent, il acoperim cu o folie de aluminiu, apoi il punem intr-un vas in care am pus apa (apa trebuie sa ajunga cel putin pana la jumatatea vasului in care am pus laptele condensat).
- Dam totul la cuptor preincalzit la 200 de grade C pentru 75 min (daca apa din vas scade foarte mult, mai completam ocazional)
- Cand scoatem carameul format de la cuptor, vom observa la suprafata s-a format o pojghita, drept pentru care vom amesteca energic cu un tel. Lasam caramelul (denumit si dulce de leche) sa se raceasca
- Maruntim biscuitii pana obtinem pesmet
- Topim untul si il amestecam cu pesmetul de biscuiti
- Distribuim pesmetul amestecat cu unt intr-o tava de tarta (de preferat una cu fundul detasabil) si nivelam cu mana, cu un pahar sau o lingura (ca la cheesecake), apoi dam tava la frigider
- Razuim pe razatoarea mica ciocolata neagra pana obtinem aproximativ o lingura de ciocolata rasa, pe care o dam deoparte (de preferat la frigider)
- Topim, pe baie de aburi, restul de ciocolata ramasa si o turnam peste blatul de biscuiti, apoi dam la frigider pana se intarseste ciocolata (5-10 minute).
- Scoatem de la frigider si turnam peste blatul de biscuiti si ciocolata caramelul, apoi bananele taiate felii pe care le stropim cu zeama de lamaie
- Batem smantana cu zaharul pudra pana obtinem o frisca usoara si o adugam peste banane.
- Decoram cu ciocolata rasa pusa deoparte.
- Pe scurt: 1. biscuitii cu unt, 2. ciocolata topita, 3. caramelul, 4. bananele si zeama de lamaie, 5. frisca batuta, 4. ciocolata razuita
Desi indicatiile retetei pare complicate, in poza de mai sus observati cat este de simplu de fapt. 😉
Mancati dulciuri si bucurati-va de viata!
Cu drag, Praji!
6 comments
I do believe all the concepts you have offered to
your post. They are really convincing and can definitely work.
Nonetheless, the posts are very brief for starters. May you
please lengthen them a little from subsequent time? Thanks
for the post.
Salut, f bun desertul, am vrut Sa iti trimit poza cu ce mi-a iesit Mai ales pt ca ti-am promis cand am fct pavlova, Dar atunci nu am reusit. Unde atasez fotografii?
Anca, poti sa atasezi pozele pe pagina de facebook sau sa mi le trimiti la [email protected] 😉
Ohooo, adevarat dezmat ! Super !
Chiar a fost un dezmat cand am devorat-o.