…si o poveste despre copilarie

Am scris inceputul acestei postari de trei ori… As vrea atat de mult sa reusesc sa va transmit ce mi-am propus, sa va trezesc simturile cumva, sa va fac sa reconsiderati timpul pe care il petreceti cu cei dragi, incat imi vine sa va povestesc toata copilaria mea. Ce vreau sa va spun de fapt si ce legatura are cu reteta de azi. Dupa cum probabil ati dedus, reteta de mai sus este o reteta pe care o facea bunica mea, dar nu oricum. Cand se hotara sa ne faca alivanca, ne anunta cu o zi inainte – era un fel de teaser pentru papilele noastre  – anuntul suna cam asa: „Oala asta de lapte o pun la prins, maine facem alivenci!” (Alivanca este o turta facuta din malai cu lapte batut – in unele parti ale Moldovei se adauga si branza-  coapta in cuptor sau fripta in tigaie). Niciodata bunica Viorica nu vorbea la singular (desi a ramas vaduva la 47 de ani), ne spunea mereu „Si cand mergi singur pe drum esti cu Dumnezeu deci tot nu esti singur.” Nu vorbea la singular si pentru ca atunci cand noi eram in vacanta eram parte la tot ce inseamna activitati in gospodarie, de la spalatul lanii, maturatul ograzilor, adunatul fanului, pana la facutul alivencilor. Facea in asa fel incat toate activitatile astea, care asa, citindu-le par munca, sa ni se para cele mai faine distractii. Cand facea anuntul alivencilor era ca o sarbatoare, stia clar ca toata ziua numai despre asta urma sa vorbim. Avea o tufa mare de menta la coltul bucatariei de vara, era menta pentru alivenci („menta rece” ii spunea ea), ii dadeam tarcoale toata ziua, pana cand ne spunea sa ne apucam sa adunam frunzele cele mai crude si mai parfumate. Cand ne apucam de treaba, ne lasa sa batem ouale, sa amestecam ce mai, sa faceam toata treaba importanta. 🙂

V-am introdus in povestea alivencii bunicii mele pentru ca as vrea sa va ganditi de doua ori ce faceti in vacanta sau in concediu. Cand esti copil e usor, vine vacanta si pleci la bunici. Cand insa esti deja matur, ai un serviciu, concediile stricte, vacantele planuite din timp, dorinta de a face cat mai multe pentru trup, te face sa uiti sa faci esentialul pentru suflet. De cand m-am casatorit, sotul meu stie ca am avut o doleanta: cateva zile din concediu ma duc singura la bunica. Nu numai ca a fost de  acord, dar s-a si bucurat. Stie si el, cum stiu si mai toti prietenii nostri ca bunica noastra a fost un fel de centrum mundi al familiei. Acum ca au trecut mai bine de sase luni de cand a plecat dintre noi, ma uit in urma si cumva sunt impacata, am profitat de timpul cu ea, i-am absorbit fiecare sfat si invatatura. Si sunt linistita si mandra pentru ca  eu sunt cea care a pastrat cel mai mult de la ea: de la pasiunea pentru gatit, si pentru lucrul de mana pana la tot ce inseamna „sa nu iesi pe poarta fara sa te uiti in oglinda”. Cel mai mare compliment pe care l-am primit in familie este „tu o mostenesti pe bunica Viorica.”  La inceputurile blogului o sunam sa ii citesc postarile si retetele, apoi, cand a venit in vizita i-am aratat pozele si i-am povestit cum sta treaba cu food bloggingul. A inteles din prima, ba, mai mult mi-a recomandat sa nu scriu mai mult de 2 retete pe saptamana, „sa nu obosesc omul”… bunul simt al omului simplu, de la tara. O alta bucurie pe care o am este aceea ca datorita pasiunii mele pentru gatit, am reusit sa adun si multe dintre retele ei.Mi le dicta cu rabdare la telefon, mi le explica foarte clar, dar era si extrem de haioasa- imi pare rau ca nu pot sa va transmit accentul si regionalismele pe care le folosea. Cand mi-a dictat reteta de alivenci, a inceput asa: „Strâci trii uoî…”:))   

Bucuria faptului ca va impartasesc aceasta reteta atat de iubita in familia noastra e si mai mare deoarece acesta va va ajuta (sper eu) si sufleteste si trupeste. Sufleteste pentru ca poate povestea ei v-a facut sa va amintiti de copilarie, trupeste pentru ca este un preparat potrivit si persoanelor cu nevoie speciale de nutritie, respectiv pentru cei cu intoleranta la gluten. Cu alivanca bunicii mele reinterpretata particip  la campania Mananc responsabil sustinuta de Alimente Speciale si The Smart Cuisine pe care ii felicit pentru ca vin in ajutorul persoanelor care au nevoie de o alimentaie speciala.

Pretuiti-va bunicii cat inca ii mai aveti… imi spunea cineva acum un an pe blog.  Eu va spun pretuiti-va bunicii si invatati tot ce-i mai bun de la ei.

Cu drag, Praji.